luni, 17 decembrie 2012

A Perfect Spy (1987)

     Următoarea mea aventură în lumea traducerilor de filme apare ca al treilea punct care determină un plan. Pentru că am ajuns deja să-mi fac un plan şi anume mi-am propus să traduc toate ecranizările după John Le Carré care nu dispuneau încă de aşa ceva.
     Aşadar, următorul film pe listă a fost "A perfect Spy", tot o miniserie (de 7 episoade), şi tot o producţie BBC.
     Unul dintre cele mai aclamate romane ale lui John Le Carré nu este, după cum am putea crede induşi în eroare de titlu, in roman de spionaj. Spionajul este aici un pretext pentru o profundă analiză a naturii umane. Şi ceea ce este interesant este că analiza nu se opreşte doar la protagonistul a cărui viaţă este urmărită din anii copilăriei până la sfârşit, ci şi la celelalte personaje, magistral creionate de autor.
     Este povestea lui Magnus Pym, a vieţii sale trăite mereu în umbra unei figuri paterne toxice, a ambiguităţii unei existenţe balansând între iubire şi trădare, a unei căutări disperate de repere existenţiale.
     În cele din urmă vom înţelege, neîndoios, de ce un spion nu e niciodată un James Bond ci, mai întotdeauna, un Magnus Pym.
     Despre distribuţie nu am ce să spun mai mult decât că e fenomenală.
     În rest, vă las pe voi să descoperiţi un film excepţional.

Subtitrarea mea, aici.

miercuri, 12 decembrie 2012

Smiley's People (1982)

     Trilogia lui John Le Carré dedicată  confruntării de la distanţă dintre George Smiley şi Karla, continuă, după "Tinker, Taylor, Soldier, Spy", cu romanul "The Honourable Schoolboy", rămas neecranizat.
     Ultiima carte a acestei trilogii este "Smiley's People", transpusă pentru TV de către acelaşi BBC în 1982, într-o miniserie de 6 episoade.
     Întruchipându-l pe George Smiley, acelaşi Sir Alec Guinness parcurge ultimele etape către confruntarea finală cu spaima spionilor, rusul Karla, numai pentru a constata că e o confruntare fără învingători, în care toată lumea are doar de pierdut.
     Sfârşitul filmului e o parabolă, în care atingerea unui ţel nu e altceva decât un pretext pentu nostalgia călătoriei până la atingerea lui.
Aşa cum atingerea ţelului echivalează cu pierderea lui.

     Una peste alta, un film mare din toate punctele de vedere, recomandat nu doar pentru fanii genului ,ci şi pentru orice iubitor de filme de calitate.

     Subtitrările mele pentru cele şase episoade ale mini-seriei le puteţi descărca de aici.

Vizionare plăcută!

duminică, 9 decembrie 2012

Tinker, Taylor, Soldier, Spy (1979)

     Încep, cu această ocazie, o secţiune a blogului personal dedicată uneia dintre pasiunile mele - filmul. Cei care mă cunosc îmi ştiu acestă latură a personalităţii, care se manifestă în manieră diversă.
     Unul dintre modurile de manifestare a acestui caracter cinefil este traducerea şi realizarea de subtitrări pentru titluri importante ale cinematografiei mondiale care sunt încă mai puţin accesibile publicului românesc din cauza tocmai a lipsei traducerii lor.
     Munca de traducere de filme nu este una uşoară, ba din contră, ar spune cei care au încercat-o vreodată. Prezintă nişte caracteristici speciale, care derivă din necesităţi tehnice de a încadra textul într-un număr strict de cacractere, ş.a.m.d.

joi, 6 decembrie 2012

Relatarea unui român care trăieşte în occident


    De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui până la Ignat.


marți, 4 decembrie 2012

Economia pe înţelesul tuturor (VII): Criza în Olanda

(click to enlarge)

    După cum ştiţi, de pe acest blog sau de aiurea, Europa se scufundă în criză. Se ştie în ce  situaţie gravă se găseşte Grecia, în imposibilitate de a-şi achita datoriile; Spania, unde şomajul e la un nivel record; Portugalia, Irlanda, Italia...    Dar nimeni, până acum n-a spus nimic despre Olanda .Dar iată că şi din Ţările de Jos vin veşti cutremurătoare: Olanda a intrat în criză
    Nimeni nu şi-a dat seama de grava situaţie în care se află ţara lalelelor, până când au fost date publicităţii o samă de indicatori care i-au pus pe gânduri pe specialişti.

   Nevenindu-le să creadă, ei s-au întrunit de urgenţă într-un coffe-shop din Amsterdam şi, după deliberări îndelungate, au decretat: Cauza intrării Olandei în criză o reprezintă bicicliştii! 
(click to enlarge)

Ca o concluzie a întrunirii lor, specialiştii olandezi au emis următorul comunicat:

"Biciclistul este un dezastru pentru economie. El nu cumpără maşini, nu ia credit pentru bicicletă, nu cumpără benzină, nu cumpără cauciucuri de iarnă,nu apelează la service-auto, nu plăteşte asigurare, nu plăteşte amenzi, nu foloseşte parcarea cu plată, nu suferă de obezitate.  Peste toate aste, mai este şi sănătos!   Oamenii sănătoşi nu sunt necesari economiei: ei nu cumpără medicamente, nu plătesc analize, nu merg la medici privaţi... aşadar, nu cresc PIB-ul!"


luni, 3 decembrie 2012

Noiembrie - decembrie: piaţa valutară

În piaţa perechilor valutare majore, singurele evoluţii notabile au avut loc în  EUR-USD, respectiv USD-JPY.

EUR-USD

(click to enlarge)

    După cum avertizam în analiza de la începutul lunii noiembrie, moneda unică a trebuit să desăvârşească din punct de vedere tehnic retragerea la un nivel standard, înainte de a porni, începând cu mijlocul lunii, un nou trend ascendent.
    Există o zonă de rezistenţă în calea avansului euro, începând cu linia de trend de la 1,3100 şi terminând cu maximul relativ de la 1,3172. Dacă reuşeşte străpungerea acestei rezistenţe, calea va fi liberă spre 1,5000. 


Noiembrie - decembrie: metalele preţioase

(click to enlarge)
În graficul comparativ din articolul dedicat contractelor futures se poate sesiza că activul suport cu cea mai mare rată de creştere în luna trecută în pieţele de materii prime a fost Palladium-ul, cu o creştere extraordinară, de 14,1%
Problema cu acest activ o reprezintă lichiditatea extrem de mică în raport cu cea din piaţa aurului sau a argintului. Lipsa de lichiditate se traduce în volatilitate ridicată, foarte greu de tranzacţionat de către micii speculatori, după cum se poate foarte bine observa din raportul Commitment Of Traders (COT) reprezentat în graficul de mai sus.
Ce trebuie totuşi observat în graficul nostru este canalul neutru în care variază preţul începând cu 14 luni în urmă, cu o lăţime de aproximativ 100 puncte absolute (de la 600 la 700 USD). Aşadar, pentru cei curioşi ar putea fi tranzacţionabil  zig-zagul în aceste limite

Noiembrie - decembrie: petrolul (include câteva consideraţii fundamentale)

    Ca de obicei, prin "petrol" mă refer la variaţiunea WTI-crude atunci când e vorba de cotaţii în valoare absolută, în rest conisderaţiile fiind valabile şi pentru celelalte tipuri, în special Brent.

Petrol - click pentru imaginea lărgită
    Aşadar, petrolul a fost relativ stabil în luna care a trecut, rămânând, din punct de vedere tehnic, în limitele analizei pe care o prezentam pe blog la începutul lunii trecute

    Creşterea cotaţiei a fost nesemnificativă, de ordinul a 2 USD, şi s-a datorat, totuşi speranţei de îmbunătăţire a climatului economic.

    Preţul petrolui se menţine în triunghiul figurat şi apreciez că spargerea acestuia va avea loc în "sud", din considerentele fundamentale pe care le voi preciza în cele ce urmează.


Noiembrie - decembrie: futures

(click pentru imaginea lărgită)

    În ceea ce priveşte piaţa futures, e de remarcat faptul că a fost aproape în totalitate verde la sfărşitul lui noiembrie, faţă de începutul lunii.
    Excepţiile sunt de numărat pe degetele de la o mână, dar şi acestea au avut scăderi nesemnificative.
Singurul activ notabil din această categorie este soia.
(metalele preţioase, petrolul şi valutele le voi aborda separat; stay tuned!)



duminică, 2 decembrie 2012

Noiembrie - decembrie: indici bursieri.

Aşa cum era de aşteptat, pieţele care au reacţionat cel mai brutal la rezultatul alegerilor din SUA au fost cele de acţiuni. Trebuie, totuşi, evidenţiat caracterul relativ al adjectivului "brutal", întrucât reacţiile au fost însemnate mai ales prin comparaţie cu celelalte pieţe, fiind oarecum normale în valoare absolută.
De notat faptul că declinul acestor pieţe a luat sfârşit odată cu publicarea datelor macroeconomice de peste ocean. Inversarea trendului mediu a fost confirmată în ultima săptămână, când indicatorii privind încredera consumatorilor şi cei ai vânzărilor de locuinţe noi au atins niveluri multianuale record.

joi, 1 noiembrie 2012

Octombrie: o lună marcată de incertitudini

Am traversat o lună foarte dificilă, marcată de pesimism pe majoritatea pieţelor. Cel mai bine se vede acest lucru din faptul că, din numărul total de active suport tranzacţionabile în pieţele futures, doar circa 10% au semnalat creşteri demne de luat în seamă (şi acestea fiind oarecum exotice, cum ar fi cheresteaua sau ovăzul). Ceea ce a rămas s-a împărţit în mod egal între active cu preţul relativ stabil şi active cu importante scăderi de cotaţii. În ultima categorie se înscriu majoritatea metalelor şi cafeaua (care suferă o corecţie de cca. 11%).

Pesimismul despre care vorbeam poate fi asociat şi cu incertitudinea în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor americane de marţea care vine, precum şi cu îngrijorareacu privire la urmările uraganului Sandy, care a măturat coasta de est a SUA, determminănd chiar închiderea principalei pieţe financiare a lumii, NYSE, pentru prima oară după 11 septembrie 2001.

marți, 16 octombrie 2012

Cazul Sima

Multă lume mi-a solicitat un comentariu la adresa subiectului ce ţine prima pagină a ştirilor din ultima săptămână, recte Sima-brokerul şi mătrăşirea banilor clienţilor.

Mai întâi de toate, personajul era doar o glumă. Un oarecare cu gura mare şi cu relaţii care îi facilitau accesul la media, unde se umfla în pene de câte ori i se oferea ocazia. Nu avea nimic în comun cu îndeletnicirea de care făcea atâta caz.
Argumentez:

Orice broker, trader sau persoană care într-un fel sau altul a avut vreodată de a face cu pieţele financiare ştie din abecedarul profesiei că primul păcat capital al acestei îndeletniciri este aroganţa, şi este şi primul care este pedepsit crunt şi fără drept de apel. Or, simplul fapt că ai tupeul nemăsurat să-ţi numesti aşs-zisa firmă de brokeraj "WBS" (de la "We Beat the Street", în traducere "Noi suntem mai tari ca Wall Streetu' adică mai tari ca piaţa însăşi) denotă o aroganţă fără margini, în condiţiile în care una din axiomele profesiei spune că "PIAŢA ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE".

Demonstrând astfel faptul că omul nu avea nimic în comun cu profesia de care am vorbit, nu mai rămâne decât concluzia că individul e doar un şarlatan de duzină. Punct.

marți, 9 octombrie 2012

Economia pe înţelesul tuturor (VI): Resursele Umane

Pentru a explica mai bine cum stă treaba cu "Resursele Umane" vom apela, în buna tradiţie a fabulei, la resursele noastre entomologice.


Aşadar:

În fiecare zi, în zori, sosea la serviciul său Furnicuţa, productivă şi fericită în felul ei. Acolo îşi petrecea zilele Furnicuţa; muncea, muncea cu spor şi cânta veselă. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.
Dar... BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca Furnicuţa să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă.

marți, 2 octombrie 2012

Economia pe înţelesul tuturor (V): despre "Planul de afaceri"

    Parabola ce urmează se poate înscrie şi alături de cea prezentată aici, dar v-o prezint separat deoarece învăţăturile ei sunt încă şi mai profunde, atingând  şi o latură nouă a abordării noastre:

   "Un om de afaceri american se plimba pe plajă, într-un mic sat mexican de pescari. O barcă intră în port şi pescarul coboară cu un coş plin de peşti. Americanul îl felicită pe pescarul mexican pentru peştii săi frumoşi şi îl întreabă:
- Cat timp ţi-a luat să pescuieşti aceşti peşti?

- Destul de puţin, răspunse mexicanul.

- Dar de ce nu ai rămas mai mult, ca să prinzi mai mulţi peşti? Întrebă bancherul.

duminică, 30 septembrie 2012

Septembrie - octombrie: scurt comentariu

    Premizele de ordin tehnic au fost acelea care au influenţat în mare măsură evoluţiile din pieţele pe care le urmărim, în luna care s-a încheiat. Se încadrează foarte bine în peisajul acesta atât corecţia apărută în trendul puternic al monedei unice, cât şi palierul din graficul metalelor preţioase. Apreciez că aceleaşi premize tehnice vor domina pieţele în cauză, cel puţin până la data alegerilor din SUA. Aceasta se traduce prin continuarea trendurilor principale în EUR, si metale, iar în ceea ce priveşte Yenul, acesta va continua în tentativa sa de a testa maximul său (minimul pe graficul standard al perechii USD-JPY), având ca singur adversar în demersul său intervenţia Băncii Centrale.

    Pe tărâmul indicilor DJIA se luptă din greu pentru recâştigarea nivelului record din 2007 situat la 14000 pct. E posibil să reuşească în următoarele săptămâni.
    DAX va încerca, într-o primă instanţă, să închidă deasupra rezistenţei dată de linia trendului descrescător cu originea la începutul anului 2008, pentru a ataca şi el recordul precedent, la 8500 pct.


   Petrolul a fost puternic respins la 100, şi îşi va relua evoluţia în zona cu care ne-a obişnuit

  Voi devoala, doar de dragul istoriei, iniţierea unei poziţii excentrice pe un cross exotic. Nu sfătuiesc pe nimeni să mă urmeze, întrucât e o tranzacţie cu risc maxim. Însă, dacă flerul meu nu mă înşeală, Pesso-ul Argentinian e în pragul schimbării de trend. Am să-mi fac o dambla şi am să iniţiez o poziţie în contra trendului la 4.7000 pe USD-ARS

    Aştept cu interes întrebări şi comentarii pe canalele cunoscute şi vă doresc o toamnă cu recolte bogate pe plantaţiile cu bani.

joi, 6 septembrie 2012

Economia pe înţelesul tuturor (IV): Bailout-ul

În postarea anterioară din acelaşi ciclu v-am prezentat mecanismul care duce la criza datoriilor. Astăzi vom vedea împreună care e calea de ieşire din situaţia dramatică de mai sus. Vom arăta, astfel, ce înseamnă "bailout-ul", ca de obicei, cu ajutorul unei parabole (pe care, de data aceasta, o datorăm lui John Derbyshire de la National Review)



Se făcea că era o zi molcomă, într-un sătuc grec. Ploaie. Străzi pustii. Vremuri grele: toată lumea are datorii, toată lumea trăieşte pe credit.

duminică, 2 septembrie 2012

Un august în flăcări (II) - continuare

Petrolul

După cum am mai arătat, evoluţia preţului la petrol este condiţionată din punct de vedere tehnic de corelaţiile  (directe sau inverse) cu indexul dolarului american, cu principalii indici bursieri si cu cotaţiile anumitor materii prime. Din punct de vedere fundamental, creşterea cotaţiilor este limitată de motivele pe care le-am expus anterior aici . Bineînţeles că un eveniment major de genul unui conflict în orientul mijlociu va fi de natură a perturba, pentru un orizont de timp oarecare, tendinţele definite de aspectele anterior prezentate.

În ceea ce priveşte evoluţia imediată a cotaţiilor, prevăd o rupere eşalonată a corelărilor despre care vorbeam, din cauza faptului simplu că este de prevăzut o creştere a cotaţiilor activelor suport cu care cea a ţiţeiului se găseşte în corelaţie directă. În acelaşi timp însă, aşa cum am arătat, limitarea dată de pragul stabilit este mai puternică decât alte considerente.


vineri, 31 august 2012

Un august în flăcări (I) - va urma

Nu. Nu e vorba de o poveste cu ilegalişti comunişti din 1944. E doar o trimitere meteo, de data aceasta.

În ceea ce priveşte preocupările noastre legate de pieţele globale, luna care a trecut a fost una aşezată. Într-atât de aşezată, încât toate previziunile de la începutul ei s-au dovedit a avea temei.

Să le luăm, ca de obicei, pe rând:

luni, 27 august 2012

Economia pe înţelesul tuturor (III): Criza datoriilor

Într-un articol precedent susţineam teza conform căreia atât criza din 2008 cât şi cea în care se mai zbate încă economia mondială au aceleaşi cauze. Pentru a ilustra mai bine acest lucru şi pentru a înţelege mai bine mecanismele crizelor economice vă voi povesti o întâmplare cu nişte măgari, auzită de la nişte oameni mai deştepţi decât mine.

"Un individ apare incognito într-un sat oarecare, unde oferă sătenilor câte 100$ pentru fiecare măgar pe care aceştia ar fi dispuşi să i-l vândă. Majoritatea sătenilor îşi vând urgent măgarii individului respectiv.

A doua zi, acesta revine în sat şi oferă un preţ mai bun, de 150$ pe cap de măgar. O altă parte importantă a sătenilor ajunge astfel să-şi vândă măgarii.

vineri, 24 august 2012

Economia pe înţelesul tuturor (II): "Motorul" economiei


Ceea ce urmează reprezintă o parabolă care ilustrează foarte fidel modul de funcţionare a economiei bazate pe consumerism.

Aceasta este povestea lui Joe:

Joe este un angajat model al General Motors.
Joe se trezeşte în fiecare dimineaţă, se suie în automobilul său GM şi străbate drumul până la locul să de muncă, unde munceşte pe brânci ca să poată câştiga bani pentru a putea să îşi cumpere o maşină mai puternică, cu care să poată ajunge mai repede la serviciu, unde să poată munci mai mult, pentru a câştiga mai mulţi bani cu care să-şi cumpere o maşină şi mai puternică, cu care să poată ajunge şi mai repede la serviciu pentru a lucra şi mai mult, că să câştige...

În acelaşi timp Bob, colegul său, îşi dă seama că strategia lui Joe prezintă unele puncte slabe din cauză că, la un moment dat, oricât de mult ar creşte puterea automobilului cu care el se deplasează, există o barieră de timp în care poate ajunge la serviciu din cauza limitărilor impuse de traficul aflat, la rândul său, în creştere.

Atunci Bob adoptă o nouă strategie:
  se trezeşte şi el dimineaţa, se bărbiereşte şi pleacă la muncă. Aici el munceşte cu spor ca să câştige banii cu care să îşi cumpere o nouă maşină de ras cu care să se poată bărbieri mai repede, reuşind astfel să ajungă mai devreme la muncă. Astfel, el poate să muncească mai mult, pentru a căştiga suplimentar astfel încât să îşi permită un aparat de ras şi mai performant cu care să se bărbierească mai repede, ca să plece mai devreme de acasă, pentru a putea să lucreze mai mult....

Judecaţi singuri!

miercuri, 1 august 2012

Luna iulie, prin pieţe

Valute


EUR-USD:

O lună dificilă pentru moneda comună, datorită unor fundamente evidente, asupra cărora nu mai insist. Ceea ce e de notat tine de aspectul tehnic al evoluţiei sale.
După cum arătam în analizele din lunile din urmă, Euro va fi atras ca de un magnet de zona de suport important din jurul valorii de 1.2000. Prima testare a suportului a avut ca efect o respingere  puternică (vezi ultima săptămână). Totuşi, dacă vom ţine cont de teoria fractală Elliot, e de aşteptat o nouă tentativă de spargere a suportului înainte de aşezarea confortabilă a monedei unice pe un trend crescător important. Conjugănd aceasta cu fundamentele de care vorbeam mai sus, ne putem aştepta ca acest eveniment să aibe loc până în septembrie.
Personal, sunt pentru o confirmare înaintea iniţierii de poziţii long în context.


luni, 16 iulie 2012

Economia pe înţelesul tuturor (I): Azi, despre moime

    Încep, odată cu acest text, o serie de materiale în care voi încerca să prezint, într-o formă uşor de înţeles pentru neiniţiaţi, o samă de concepte, teorii sau mecanisme economice.

    În acest scop mă voi folosi de nişte parabole care, de la Esop încoace, trecând pe la Iisus, au ajutat la desluşirea mesajelor de învăţătură.

    Ce urmăresc cu asta? Aş dori ca toţi cei care citesc aceste rânduri să ajungă a-şi pune întrebări care să-i ajute să gândească liber, neîngrădit de convenienţe, la felul în care ne raportăm fiecare şi toţi laolaltă la statutul nostru de animal politic, după cum ne poreclea un anume Aristotel.



    Si pentru a ilustra necesitatea de a gândi nonconformist, am să încep cu o poveste despre nişte maimuţe, care poveste ar fi fost potrivită la fel de bine şi ca o concluzie la demersul pe care îl iniţiez aici.

(În grai bihorenesc, maimuţa se numeşte "moimă". Ca un omagiu adus unei anume "moime", am să utilizez acest termen în expunerea ce urmează)

 

Moimele


    Un grup de cercetători a închis cinci moime într-o cuşcă, în mijlocul căreia a pus o scară având în vârful său o grămadă de banane.

    De fiecare dată când o moimă se suia pe scară, cercetătorii le stropeau pe celelalte cu un furtun cu apă rece.

joi, 12 iulie 2012

QE3 or not QE3

În materialul de faţă voi incerca să desluşesc, pentru cei interesaţi, mecanismul care stă în spatele evoluţiilor pieţelor forex din zilele acestea.

În opinia mea, în situaţia în care celelalte evenimente par digerate de către piaţă, ea rămâne sensibilă la ajustările sentimentului în ceea ce priveşte perspectiva celei de a treia rundă de tipărire de bani de către FED, eufemistic numită ajustare cantitativă, sau "Quantitative Easing (QE3)".

marți, 10 iulie 2012

De ce nu va sucomba EURO?

Cu acest prilej, mă declar gata să deschid un pariu cu oricine are argumente să mă contrazică.

       Interesele ce inconjoară moneda unică exced aria intereselor suverane, chiar şi pe aceea a intereselor comune ale statelor din zona Euro. Ele coincid cu cele ale finanţei mondiale. Iar marea finanţă mondială este cea care face şi desface cam tot ce mişcă pe planetă, exceptând, desigur, zonele prohibite până acum dar care, încet încet, se îndreaptă inexorabil spre groapa comună (vezi China).
      Prăbuşirea, sau şi mai rău, dispariţia Euro ar lovi în moalele capului această hidră, încă înainte de a lovi  economic şi financiar statele în cauză, dacă ar fi permis lucrul acesta.. Ori, în condiţiile actuale, când EI deţin pâinea şi cuţitul, aşa ceva e de neimaginat. Euro este pur şi simplu, ca să folosim o sintagmă la modă de câţva ani încoace, TOO BIG TO FAIL.

Q.E.D.

luni, 2 iulie 2012

Tour de France

Iată că a început evenimentul pe care îl aştept an de an, cu maxim interes şi încântare.

Cea de a 99-a ediţie a Tour de France a luat startul sâmbătă, cu prologul de la Liege.

În afară de absenţele notabile ale lui Alberto Contador (suspendat) şi a lui Andy Schleck (cu noada spartă), ediţia din acest an mai este marcată şi de competiţia ciclistă olimpică de la Londra care urmează să înceapă la doar câteva zile după finishul de la Paris. Şi să nu uităm că marile puncte de atracţie ale turului vor fi păstrate pentru ediţia centenară de anul viitor.

Din punct de vedere tehnic, în acest an vom avea un Tour cu doar cinci etape montane, cu modificări ale punctajelor acordate pentru tricourile distinctive, fără contratimp pe echipe. Aceste aspecte nu vor afecta nicidecum spectacolul, ci ne va furniza aproape zilnic o competiţie savuroasă între greii turneului. Este posibil, în opinia mea, ca în 22 iulie să asistăm la surprize pe podiumul de pe Champs Elisees. Asta deşi favoritul meu rămâne Cadel Evans.

Vă îndemn pe toţi să vă bucuraţi timp de trei săptămâni de un spectacol desăvârşit, atât sportiv cât şi televizionistic.

Detalii, clasamente, etapele pe larg le puteţi găsi aici.


Vive Le Tour!

duminică, 1 iulie 2012

Pe cai, că se filmează!

Revin pe blog după o perioadă pe care am dedicat-o în mare măsură muncii de cercetare, pentru a comenta ultimele evoluţii în pieţele globale unde au loc mişcări interesante.

joi, 17 mai 2012

Zile Fierbinţi

Pentru nostalgici, titlul postării aminteşte de cel al unui film al lui Sergiu Nicolaescu despre fruntaşi în întrecerea socialistă.
Pentru meteorologi, va suna ca o prognoză pentru zilele de vară care stau să vină.
Pentru iubitorii de vacanţe la mare, ca o promisiune.
Pentru investitori, e clar, cauza pentru care transpiră din greu în ultimele zile.

luni, 7 mai 2012

Consideraţii fundamentale asupra evoluţiei preţului la petrol

Mă refer la ansamblul varietăţilor de petrol tranzacţionabile , întrucât se cunoaşte că variaţile lor sunt, cu o bună aproximaţie, proporţionale.
N-am să  mă refer la spectrul unui război în Iran, nici la viitorul politic al Venezuelei post Chavez, nici chiar la orizontul de timp în care se preconizează epuizarea rezervelor de hidrocarburi. Am să pun în discuţie un singur aspect fundamental care, dincolo de celelalte amintite, va marca evoluţia preţurilor la petrol.

vineri, 4 mai 2012

La aniversare (IV) - Ora adevărului

    Ce s-a întâmplat, de fapt:
   
     Bănci mari de investiţii (JPMorgan, în special) deţineau importante poziţii short în argint. Pentru ele situaţia devenea critică, întrucât nu mai puteau susţine poziţiile respective, fiind nevoite, dacă preţul nu ar fi coborât, să recurgă la short-covering, adică la închiderea în pierdere a poziţiilor short deţinute, care la volumul pe care îl deţineau ar fi însemnat un dezastru financiar. Prin urmare, au recurs la o ultimă soluţie, o manipulare agresivă, vânzând masiv în condiţii de lichiditate scăzută. Asta a determinat căderea bruscă din 2 mai. De notat este că nu le-a reuşit nici asta, piaţa revenind ulterior. Aici s-a întâmplat ceva foarte interesant: prin mijloace asupra cărora nu pot decât să speculez, în seara zilei de 2 mai au reuşit să convingă un important fond să se alăture efortului lor. Abia atunci au reuşit să trântească preţul.

joi, 3 mai 2012

La aniversare (III) - Speculaţii

    În zilele ce urmează încep să apară diferite speculaţii care se străduiesc să desluşească mecanismul care a acţionat asupra pieţei, uitând să consulte abecedarul. Spargerea unei bule speculative este un eveniment obiectiv, indiferent de natura declansatorului concret.

Cele mai importante exemple, sunt următoarele:


miercuri, 2 mai 2012

La aniversare (II) - What Goes Up, Must Come Down

Aşadar, în luna februarie piaţa noastră, a argintului, intră în stadiul de bulă speculativă. Toţi cei care vor să nu scape trenul se aruncă din mers în vagoane, buluc. În următoarele trei luni, entuziasmul cuprinde pe toată lumea.
Spre sfărşitul lui aprilie, lucrurile încep să se precipite.


marți, 1 mai 2012

La aniversare (I)

     Se împlineşte fix un an de când am asistat la una dintre cele mai importante manipulări din întreaga mea carieră de negru pe plantaţiile cu bani. Şi la asta am participat activ.

Este vorba despre prăbuşirea preţului argintului,

Întreaga poveste e demnă de un scenariu de film de suspans, şi ar merita o abordare exhaustivă, pe care însă n-am să o fac acum.
Vreau doar să scot în evidenţă unele aspecte de natură a se constitui ca material didactic pentru cei ce se lansează cu entuziasm în mirajul bulelor speculative.



luni, 30 aprilie 2012

Evoluţiile principalelor pieţe în luna aprilie

      O situaţie stranie regăsim în ceea ce priveşte ansamblul principalelor pieţe financiare la nivelul lunii ce tocmai s-a încheiat, întrucât sfârţitul lunii le găseşte pe aproape toate, cu unele mici excepţii, la nivelul de deschidere a barei de evoluţie lunară.


luni, 2 aprilie 2012

Predicţiile mele pentru luna aprilie

Din punct de vedere tehnic, în lipsa unor pertubări majore legate în primul rând de situaţia din orientul mijociu, tendinţele generale, în opinia mea, sunt următoarele:

sâmbătă, 31 martie 2012

Economia de piaţă. Încotro? (continuare)

Legat de subiectul din "Economia de piaţă. Încotro?" am publicat în luna august un articol (prezentat în facsimil) într-o abordare oarecum diferită.  În urma lui am primit reacţii extrem de favorabile, fapt ce mă determină să-l transcriu aici pentru cei care nu l-au citit.
(menţionez că intertitlurile variantei tipărite nu îmi aparţin)

"Criză! Dezastru! Armaghedon!

Cam aşa sună titlurile actuale din media mondială. Toată lumea vinde orice, cu ambele mâini. La cumpărat se pare că nu se mai înghesuie nimeni. Ne paşte recesiunea. Vom muri de foame, de frig, sau de nervi. Totul pare a fi parte a unui scenariu hollywoodian de film de catastrofă, cu oameni fugind care încotro, agitându-şi necontrolat mâinile în care ţin strâns nişte „hârtii de valoare” devenite brusc fără nicio valoare.

Noi, ca nişte ardeleni ce ne aflăm, vom privi evenimentele cu calmul nostru proverbial, eventual slobozind, la intervale mai mult sau mai puţin regulate, câte un „Doamne bate-i, amu!”

Pentru a vedea incotro ne îndreptăm va trebui aşadar să ne aşezăm strâmb şi să judecăm drept de unde venim, de fapt.

Dacă citiţi în ziare, sau priviţi la televizor veţi întâlni puzderie de analişti spunând că această criză nu are nimic comun cu cea precedentă, generată de fenomenul „subprime” şi de prăbuşirea gigantului Lehman Brothers. Că aceasta este o criză a datoriilor suverane, iar aceea a fost una a sistemului bancar. Corect, în principiu. Dar, întreb eu: care e diferenţa? Şi răspund tot eu: nu e niciuna; e aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Consideraţii asupra evoluţiei pieţelor în luna martie


Întâi de toate, luna martie încheie un trimestru de excepţie pentru pieţele de acţiuni din SUA:

Astfel, atât DOW (+8.1%) cât şi S&P ( +12%) înregistrează cel mai bun prim trimestru din 1998 încoace, în condiţiile unui consum in creştere dublat de o îmbunătăţire a încrederii consumatorilor.
Lucrurile sunt cel puţin ciudate dintr-un alt punct de vedere, şi anume că acest record al pieţei acţiunilor a fost realizat pe fondul unora dintre cei mai slabi indicatori economici înregistraţi în aceeaşi perioadă. (acesta este un argument puternic în favoarea tezei pe care o enunţam în articolul precedent)

sâmbătă, 24 martie 2012

Economia de piaţă. Încotro?

Atunci când cineva face cunoştinţă cu disciplina numită "economia politică", unul dintre primele lucruri pe care le află este acela că facem parte din privilegiata castă a celor care îmbrăţişează sistemul politic al democraţiei de tip occidental bazat pe piaţa liberă. Piaţa liberă reprezintă un cadru concurenţial liber în care cererea şi oferta de bunuri ori servicii se întâlnesc în scopul tranzacţionării acestora.

N-aş dori să par prea didactic, însă e necesară pentru demersul de faţă o abordare mai carteziană.

Probabil ca suntem cu toţii, într-o măsură mai mare sau mai mică, la curent cu ceea ce numim fenomenul globalizării. Din punct de vedere economic, globalizarea se face simţită mai ales la nivelul pieţelor. Vom vorbi aşadar despre pieţe globale în întregul spectru al acestora, dar, mai ales, despre pieţele financiare.

joi, 22 martie 2012

De ce "Mărgelele de sticlă"?

Prietenii ştiu de ce..., ca să parafrazăm un slogan comercial destul de inspirat.

    Pentru că un genial autor a făcut din jocul mărgelelor de sticlă simbolul absolut al cunoaşterii, al raportării individului  la societate-istorie-timp.
    Pentru că textul în cauză mi-a marcat devenirea ca persoană.
    Şi da, pentru a-mi exersa veleităţile de Magister Ludi, printr-un... mixtum compositum (pentru cârcotaşi).

    Schimbând registrul, intenţia este chiar cea mărturisită în subtitlul acestui blog în devenire.
    Aş dori să pot fi de folos cu un sfat, o opinie sau o îndrumare celor care aleg să înceapă o călătorie în lumea amăgitoare a pieţelor financiare, aşa cum am fost de multe ori  celor care mi-au solicitat, de-a lungul timpului, acest lucru.
    Aş dori să pun la dispoziţia celor cu care colaborez o nouă platformă în care să-mi expun consideraţiile personale asupra unor aspecte generale sau particulare dincolo de comunicările directe pe care le întreţinem.
    Aş dori să mă folosesc de acest mijloc pentru a da glas preocupărilor şi, de ce nu, frustrărilor proprii.
    Aş dori mai degrabă să reuşesc a pune întrebări adecvate, decât a încropi răspunsuri mai mult sau mai puţin pertinente.
    Şi, nu în ultimul rând, să-mi folosesc timpul liber într-o manieră plăcută şi, sper eu, utilă celorlalţi.

Valentin Şendresc,
2012 - Oradea