În acest scop mă voi folosi de nişte parabole care, de la Esop încoace, trecând pe la Iisus, au ajutat la desluşirea mesajelor de învăţătură.
Ce urmăresc cu asta? Aş dori ca toţi cei care citesc aceste rânduri să ajungă a-şi pune întrebări care să-i ajute să gândească liber, neîngrădit de convenienţe, la felul în care ne raportăm fiecare şi toţi laolaltă la statutul nostru de animal politic, după cum ne poreclea un anume Aristotel.
Si pentru a ilustra necesitatea de a gândi nonconformist, am să încep cu o poveste despre nişte maimuţe, care poveste ar fi fost potrivită la fel de bine şi ca o concluzie la demersul pe care îl iniţiez aici.
(În grai bihorenesc, maimuţa se numeşte "moimă". Ca un omagiu adus unei anume "moime", am să utilizez acest termen în expunerea ce urmează)
Moimele
Un grup de cercetători a închis cinci moime într-o
cuşcă, în mijlocul căreia a pus o scară având în vârful său o grămadă de
banane.
De fiecare dată când o moimă se suia pe scară,
cercetătorii le stropeau pe celelalte cu un furtun cu apă rece.