(click to enlarge) |
După cum ştiţi, de pe acest blog sau de aiurea, Europa se scufundă în criză. Se ştie în ce situaţie gravă se găseşte Grecia, în imposibilitate de a-şi achita datoriile; Spania, unde şomajul e la un nivel record; Portugalia, Irlanda, Italia... Dar nimeni, până acum n-a spus nimic despre Olanda .Dar iată că şi din Ţările de Jos vin veşti cutremurătoare: Olanda a intrat în criză
Nimeni nu şi-a dat seama de grava situaţie în care se află ţara lalelelor, până când au fost date publicităţii o samă de indicatori care i-au pus pe gânduri pe specialişti.
Nevenindu-le să creadă, ei s-au întrunit de urgenţă într-un coffe-shop din Amsterdam şi, după deliberări îndelungate, au decretat: Cauza intrării Olandei în criză o reprezintă bicicliştii!
(click to enlarge) |
Ca o concluzie a întrunirii lor, specialiştii olandezi au emis următorul comunicat:
"Biciclistul este un dezastru pentru economie. El nu cumpără maşini, nu ia credit pentru bicicletă, nu cumpără benzină, nu cumpără cauciucuri de iarnă,nu apelează la service-auto, nu plăteşte asigurare, nu plăteşte amenzi, nu foloseşte parcarea cu plată, nu suferă de obezitate. Peste toate aste, mai este şi sănătos! Oamenii sănătoşi nu sunt necesari economiei: ei nu cumpără medicamente, nu plătesc analize, nu merg la medici privaţi... aşadar, nu cresc PIB-ul!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu