miercuri, 20 februarie 2013

Despre bani, bănci şi alte jucării (III)

     Cererea de împrumuturi se afla în continuă creştere din cauza expansiunii economice, iar bancherul nostru era limitat în acordarea lor de cantitatea de aur pe care o avea în depozit şi care aparţinea clienţilor săi, deponenţi.
     Atunci îi vine o idee şi mai îndrăzneaţă:
     Din moment ce nimeni, în afară de el însuşi, nu ştia cu exactitate ce se găseşte în seiful său, a început să emită cecuri pentru aur inexistent. Se baza pe faptul că atâta timp căt deponenţii nu-şi solicitau simultan aurul înapoi, nimeni nu şi-ar fi putut da seama de schema sa frauduloasă.
Şi astfel, schema continua să funcţioneze generând o avere fabuloasă pentru bancherul nostru, pe baza dobânzii încasate pe aur inexistent.
 

     Ideea că bancherul crea bani din nimic era prea lipsită de sens pentru a fi şi credibilă. În timp, însă, rezultatele au fost acelea care din nou au atras suspiciunea publică. Unii depozitari au început să-şi ceară înapoi aurul, în locul hârtiilor emise de bancher. Zvonistica a început să funcţioneze, astfel încât o serie de clienţi importanţi s-au prezentat la uşa băncii pentru a-şi retrage aurul. Asta a însemnat sfârşitul jocului. Ceea ce a aurmat au fost cozile interminabile făcute de toţi cei care încercau să-şi transforme în aur hârtiile de valoare emise de bancherul nostru. Aurul, ia-l de unde nu-i.
     Astfel de fenomene sunt de natură a ruina băncile mici şi încrederea publicului în sistemul bancar.
     Dar, în loc ca astfel de practici să fie interzise, ele au fost legalizate şi regularizate, deoarece expansiunea economică avea nevoie de bani, iar aceştia trebuiau să apară de undeva.
     S-a stabilit ca bancherii să limiteze totuşi cantitatea împrumuturilor acordate pe baza aurului inexistent. Iar această limitare a fost hotărâtă la nivelul de 9 la 1 faţă de cantitatea de aur deţinută în depozite.
     Astfel a luat naştere sistemul bancar bazat pe rezervă fracţionară.
     Acest sistem asigura faptul ca, în cazul în care una din bănci se găseşte în dificultate, Banca Centrală îi va sări în ajutor, pompând cantitatea de aur necesară băncii pentru a-şi plăti datoriile.
     Sistemul se putea prăbuşi doar în cazul în care mai multe bănci ajungeau simultan la ananghie, asta întâmplându-se, de exemplu, atunci când plesnea o bulă a creditelor.

     Cu timpul, cantitatea de aur care trebuia să acopere banii aflaţi în circulaţie s-a diminuat până la dispariţie, încât astăzi putem spune cu certitudine că banii nu mai reprezintă valoare, ca în trecut, ci reprezintă datorie.
Ei, banii, nici măcar nu mai trebuie tipăriţi. Ei sunt doar nişte biţi în nişte calculatoare.

- va urma -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu