marți, 12 februarie 2013

La Vallée (1972)

    La Vallée reprezintă cea de a doua colaborare între Barbet Schroeder şi Pink Floyd, coloana sa sonoră fiind editată sub formă de LP sub numele de "Obscured by Clouds"

    Se pare că subiectul acţiunii filmului a fost doar un pretext pentru  Schroeder de a realiza un documentar antropologic,
Şi pentru că povestea contează mai puţin în acest film, am să-i fac un rezumat, întrucât un "spoiler" mic n-are ce rău să facă.

    La începutul filmului o întâlnim pe Viviane, o franţuzoaică ce-şi omoară plictiseala unei vieţi de nevastă de diplomat evadând în  Noua Guinee în căutare de obiecte de artizanat local pe care să le vândă prin intermediul unui boutique parizian.
    În timp ce se ocupa cu activităţile mai sus menţionate, cucoanei i se pune pata pe nişte pene de Pasăre a Paradisului, o specie rară şi protejată, simbol al insulei noastre. Iar dacă afli că penele cu pricina îi sunt prezentate de către un Făt-Frumos-cu-paloşul-gros (licenţă poetică via Cassa Loco), îţi va fi clar că pata în cauză se va extinde şi asupra numitului.
    Prietenul nostru se întâmplă să facă parte dintr-o gaşcă de hipioţi serios preocupaţi de umblatul pe coclauri în căutarea unei misterioase văi acoperite de nori în care ar fi urmat să-şi găsească, fiecare în parte şi toţi laolaltă, Paradisul propriu precum şi penele domnucăi.



    Să recapitulăm. Avem până acum una bucată domnucă franţuzoaică, plus una bucată gaşcă hipioţi. Iar dacă filmul e cu hipioţi, atunci e clar că vom avea şi ceva porţie de sex liber şi neîngrădit, iar dacă e cu o franţuzoaică frustrată, atunci desigur că dumneaei nu va putea lipsi de la festivalul sexual.
    Trebuie să recunoaşetm, totuşi, că franţuzoaica noastră are o scuză: pentru a ajunge în posesia penelor ea trebuie să ajungă la un misionar care le procură de la băştinaşi. Or, cum să ajungi la misionar, dacă nu iei cunoştinţă mai întâi cu poziţia sa, a misionarului, adică... ?
   Iluminarea sa d.p.d.v. sexual trenează însă puţin din cauză că-l vede pe Făt-Frumos încălecând şi altă iapă, drept pentru care domnia sa pune bot şi se retrage să bocească între sânii naturii. Însă recenta beneficiară a tratamentului cu paloşul cel gros din dotarea lui Făt-Frumos e fată bună şi vine lângă dânsa să-i spună cum stau lucrurile cu sticla şi cu Oceanul (vedeţi voi despre ce e vorba). Ca să dovedească faptul că a priceput cum stă treaba, franţuzoaica noastră îl va testa numaidecât la libidou şi pe cel de-al doilea mascul al grupului.

    Între timp, se mai holbează preţ de câteva minute la un moşulică pe care îl determină astfel să-i cedeze nişte pene, se joacă cu un şarpe (de data asta, unul adevărat), are un vis erotic cu nişte băştinaşi mascaţi şi fură o pasăre chiar de sub nasul celor care o vânaseră, pe care îi şi ameninţă că-i dă la miliţie, iar apoi poartă o discuţie ce se vrea profundă cu un Făt-Frumos aflat în pragul depresiei.

    Finalul e în coadă de peşte, că nu ştii dacă eroii noştri ajung să guste din bunătăţile Paradisului pe care îl văd în zare, sau sucombă de moarte în pragul lui, al Paradisului.


    Lăsând laoparte povestea cam fadă, cantonată în canoanele călătoriilor iniţiatice atât de iubite de cinematografia acelor ani, trebuie să vă spun că filmul e departe de a fi unul slab. Dimpotrivă, este un film extraordinar prin prisma imaginilor surprinse, de la verdele ireal al peisajelor la costumaţia şi machiajul multicolor al sutelor de băştinaşi Mapuga,

     Aici fie-mi îngăduită o paranteză:
 Scena sacrificatului porcilor în cadrul Festivalului Mapuga este una care şi-a găsit notorietatea odată cu lansarea, în 1962, a controversatului documentar "Mondo Cane", aşa că nu trebuie să vă sperie o senzaţie de déja-vu.

Să revin.
    Aşadar, părerea mea e că dl Schroeder s-a lăsat furat de-a binelea de peisaj şi de minunata figuraţie a celor din tribul Mapuga şi a uitat să mai acorde atenţia cuvenită poveştii în sine şi actorilor care îi dau viaţă. Şi e păcat, pentru că există nişte replici interesante în filmul ăsta, care ar fi meritat o soartă mai bună.

    Până la urmă, ceea ce vreau să spun e faptul că în ciuda unor scăpări ale acţiunii în sine, filmul este totuşi unul demn de urmărit şi vă va lăsa cu siguranţă un gust bun şi nişte imagini întipărite în memorie, fie că sunt imagini ale unui cadru natural extraordinar, fie unele de documentar antropologic, sau chiar imagini muzicale.

    Iar pour les connaisseurs, poate fi privit ca şi calea de la "the man in the outside looking in" spre "the man in the inside looking out"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu