duminică, 24 februarie 2013

Searching for Sugar Man (2012)

     În această după-amiază a Oscarurilor n-am să amintesc nici de Daniel Day-Lewis, nici de Argo, nici de Lincoln, nici de Spielberg şi, în niciun caz, despre vreun covor roşu.

     Totuşi, va fi vorba şi de Oscar, şi de statutul de artist, şi de cel de vedetă, şi chiar de un covor (alb, de data asta).
     Şi ca să terminăm cu Oscarul, voi arăta doar că filmul despre care am să vorbesc beneficiază de o nominalizare la "Cel mai bun documentar".

     "Searching for Sugar Man" e un film aflat undeva la graniţa dintre musical, documentar sociologic şi poveste cu zâne.
     El vorbeşte despre încercarea unor fani sud-africani de a da de urma idolului lor din tinereţe, un anume cântăreţ de folk pe nume Rodriguez. Până aici, nimic deosebit. Ineditul poveştii, partea sa incredibilă, ni se dezvăluie atunci când începem să aflăm că artistul în cauză, deşi a inspirat o întreagă generaţie care a răsturnat un regim opresiv, dezavuat la scară planetară, era un cvasi-necunoscut în ţara lui de baştină. Mai mult decât atât, nici măcar el, Rodriguez, n-avea habar ce succes imens au avut cele două discuri ale sale în Africa de Sud. Probabil că vorbele lui Christos, "Nimeni nu e profet în ţara lui" nu-i spuneau mare lucru.




     În ciuda faptului că se zvonise că artistul ar fi murit într-un mod bizar, sinucigându-se pe scenă, cei doi fani înrăiţi, "detectivi muzicologi", pornesc peste mări în căutarea sa. Această căutare ajunge să ne dezvăluie caractere şi fapte greu de crezut, întâmplări care astăzi. sub zodia satului planetar, par a nu mai putea fi posibile.
     Însuşi faptul că îl vor descoperi până la urmă pe artist în persoana unui muncitor încercat de viaţă şi de ani, dar cu un spirit mereu tânăr, este un lucru extaordinar. La fel cum extraordinară este reacţia sa atunci când află că "e mai mare decât Elvis" în inimile milioanelor de fani de la celălalt capăt al pământului.
Să nu uit de covorul alb!
     Covorul alb este acela pe care păşeşte, împreună cu fiicele sale, Sixto Rodriguez la aterizarea pe aeroportul din Capetown, invitat fiind spre a susţine concertul pe care îl visase de o viaţă.

     Şi uite aşa se încheie o lecţie de viaţă, una de istorie, un exemplu de modestie, o poveste miraculoasă, toate acestea într-un film pe care eu, dacă mi-ar sta în putere, l-aş include în programa şcolară.
 

Nu pierdeţi ocazia să vedeţi o peliculă memorabilă; în opinia mea, nu cred că există exemplu mai grăitor care să ilustreze mitul Păsării Phoenix.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu