joi, 21 martie 2013

Limba noastră-i o comoară

      În urmă cu ceva ani, o întâmplare banală mi-a scos în cale o persoană deosebită, ale cărei preocupări în context literar-artistic mi-au stârnit nu numai admiraţia, ci şi un respect profund.
      Anii s-au scurs, iar amintirea ei a trecut, inevitabil, în inconştient.
      O altă întâmplare, la fel de banală, a făcut să regăsesc semnătura acelei persoane în pagina culturală a unei gazete respectabile. Pe măsură ce-i citeam cronica, un zâmbet larg mi se întipărea pe chip, în timp ce amintirile începeau să revină, nealterate de trecerea timpului. Ceea ce contribuia din greu la această stare de fapt era stilul său inconfundabil. Iar ca să vă daţi seama despre ce vorbesc, am să vă redau nişte fragmente de critică literar-artistică.
 (no copyright infringement intended):


"Doar câteva obiecte de mobilier pe "scena" ca o matrice, sau ca un "matrix", al unei întâmplări domestice, tapetată, în întregime, cu puf negru. Iar contrapunctul (vizual), elementul în jurul căruia se ţese intriga, năucitor contrastant în acest decor: o pânză albă, de un alb strălucitor, un "tablou". Valoros, conform criteriilor artei contemporane."

"Deşi piesa este un construct al unor teme simpliste şi evident comerciale (piaţa de artă şi cotaţiile artiştilor plastici), reluând, până la paradox, aserţiunea "orice poate fi artă", autoarea ironizează incendiar cultura radicală, infernalul "gust estetic" al (post)modernităţii, diatribele clişeelor valorizante, kitsch-ul sau neglijarea autenticului în artă, în favoarea unei mondenităţi derapante şi nesemnificante."

"Aşa cum, altădată, la vremea lor (sic), Manet, Rodin sau Picasso, împingeau limitele aventurii dincolo de certitudinea formelor picturale, dematerializau, demitizau şi transformau receptorii artei, artiştii de azi sunt supuşi canoanelor sau anticanoanelor prozaismului."

Et caetera .

      Ca un omagiu adus acestei persoane, am imaginat un dialog între un cititor al rubricii culturale şi redacţia respectivă, în contextul croniclor susţinute cu atât aplomb de reputata noastră "cronicăreasă".

Sper să vă placă.

"Stimată redacţie,

      trăbă să vă spun că mie tare mult îmi place cum scrie domnuca asta, cu aşe cuvinte minunate, lungi, de om cu şcoală, de la oraş, nu ca noi, ăştialanţ'.
      Aşe de tare îmi place, că m-am gândit că oare cât timp îi ie dumisale să scrie aşe minunăţie, dacă mie îmi trăbă cam la un ceas-jumătate numa' ca să citesc. Şi mi-am zîs atuncea că tare ar fi frumos să ştiu şi eu a vorovi aşe de fain cu muierea me, ca să să mire şi ie de cât mi-s ieu de deştept.
      Şi iac-aşe mă pusăi ieu la buchisit cuvintele alea lungi de la domnuca noastă.

      Da' ce s-o-ntâmplat p'ormă o fost ceva de lamentaţie (că aşe am învăţat că să zice la oraş la jele).

Să vă povestesc.

      Într-o bună zi, cum stăteam eu aşa, hedonistic şi epicurian, pe prispă (că nu ştiţi voi ce-i ăla "târnaţ") şi lecturam avid cronica de teatru din ..., aud reprezentanta sexului frumos cu care împărtăşesc o relaţie aseptică liber consimţită adresându-mi următoarea aserţiune:
      - Mă, bărbate, hai să vezi câţi purcei o fătat scroafa! 'Ai de mine! Trisprăzăce.
Eu, eludând semnificaţia ezoteric-absconsă a numărului fatidic, îi răspund doar:
      - Indubitabil, femeie, avem de a face cu o creatură  barochistă prolifică.
      - No, hai să vezi, că tăţi purceii îs albi, în afară de unu singur, care-i negru!
      - Apoi, draga mea, aici vom remarca, neîndoios, un contrapunct vizual prin intermediul căruia femela suin intenţionează să  demitizeze canoanele prozaismului din spaţiul conceptualităţii rural ascetice.

      Nu mai ştiu ce s-a întâmplat mai departe, căci doamna mea a ieşit val-vârtej din poiată şi m-o pălit hăpt în moalele capului cu lopata de rânit la vite. O fi crezut, săraca, c-oi fi suduit-o...

      Când m-am dezmeticit eram într-un salon alb, îmbrăcat cu o cămeşe cam ciudată, la care se legau mânecile la spate.
       După vreo două săptămâni, nişte domni drăguţi şi bine făcuţi mi-au dat voie să mă folosesc de un deget, cel cu care acuma vă scriu domniilor voastre ca să-mi afirm cu tărie admiraţia pentru domnuca cronicăreasă."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu