luni, 16 decembrie 2013

Carl Sagan despre guvernare, scepticism şi pseudoştiinţă

      Pentru cei care sunt mai tineri, Carl Sagan a fost una dintre cele mai luminate minţi ale sfârşitului de secol XX.
      A fost unul dintre promotorii exobiologiei şi ai programului SETI (Search for ExtraTerrestrial Inteligence). A militat pentru răspândirea cunoştinţelor ştiintifice în rândul maselor.
      Cei de vârsta mea îşi amintesc, poate, cu câtă nerăbdare aşteptam, la începuturile anilor '80, difuzarea fiecărui episod al serialului său documentar "COSMOS", sau îşi vor aminti despre "Creierul lui Broca", un elogiu adus ştiinţei, singura lui lucrare publicată în româneşte înainte de 1989. Deasemenea, este autorul romanului care a stat la baza blockbusterului "Contact", al lui Robert Zemeckis, cu Jodie Foster în rolul principal, film apărut în 1997, la un an de la moartea savantului.

Am nimerit peste o înregistrare a ultimului său interviu, un fragment din acesta ridicând o problemă la care cred că ar trebui să medităm cu toţii:

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limba engleză mi-am permis să transcriu conţinutul acestui fragment, mai jos: