Spre un al treilea război mondial

În martie scriam un articol pe blog în care legam conflictul din Crimea (atunci) de soarta petrodolarului şi se pare că evenimentele ulterioare mi-au dat dreptate. 

Am văzut de curând mai multe analize foarte pertinente asupra premizelor geopolitice ale unui posibil conflict mondial ce se pare că ne paşte. Şi cum multe din premizele respective au fost abordate de mine de-a lungul timpului în textele publicate aici, găsesc că ar fi util să fac un rezumat al acestora, care ar fi beneficiarul unui interes potenţial din partea celor preocupaţi de subiect, în categoria cărora cred că avem datoria să ne înscriem fiecare dintre noi, dată fiind gravitatea acestuia.

Cine conduce lumea?

   Titlul acestui articol v-ar putea induce în eroare, făcându-vă să credeţi că este un nou "bla-bla" la o temă îndrăgită de amatorii teoriei conspiraţiei, cum sunt cele care inundă mediul on-line şi social media.
    Am să vă dezamăgesc şi am să să vă spun din start că cele ce urmează reprezintă o trecere în revistă a opiniilor şi cercetărilor unor persoane a căror statură profesională este, dincolo de orice dubiu, demnă de toată admiraţia.

Cum dă vestul cu bâta în baltă, în relaţia cu Rusia

    Încep cu puţină istorie.

    Pe scurt, tărâmul care ţine prima pagină a ştirilor din ultimele săptămâni, Crimeea, a fost leagăn al civilizaţiei ruse încă din secolul al X-lea, când principele Rusiei Kievene, Vladimir I, a fost creştinat aici. După o epocă medievală tumultoasă în care peninsula îşi schimbă frecvent stăpânii, aici se va stabili în 1441, de către un descendent al lui Gingis Han, Hanatul Crimeei, care se va afla sub influenţă politică otomană în cea mai mare parte a existenţei sale. În 1783 Imperiul Ţarist anexează Crimeea. Dacă vom cosidera, pe bună dreptate, URSS ca o continuatoare a acestui imperiu putem spune că peninsula a rămas sub aceeaşi stăpânire până la dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991. În 1954, după moartea lui Stalin, Nikita Hruşciov, ucrainean după naţionalitate, face Crimea cadou Ucrainei, o simplă măsură administrativă la vreme aceea. Aici fac o paranteză pentru a aminti că însăşi Ucraina, în cadrul URSS era, într-o măsură deloc neglijabilă, un amalgam de teritorii luate cu japca de ruşi de la statele învecinate: Polonia, România, Ungaria. După destrămarea URSS Crimea revine noului stat independent Ucraina, însă ruşii împun acesteia un acord în urma căruia urma să-şi păstreze bazele militare, în special cele navale pe acest teritoriu. De ce sunt ele atât de importante pentru Rusia? Dintr-un motiv foarte simplu: deşi se pare că nu se mai termină, Rusia are ieşire la o singură mare caldă şi aceasta e Marea Neagră. Bazele navale ruseşti de pe celelalte mări sunt inoperante câteva luni pe an din cauza îngheţului. De aici importanţa strategică a Crimeei pentru ruşi.

Carl Sagan despre guvernare, scepticism şi pseudoştiinţă

      Pentru cei care sunt mai tineri, Carl Sagan a fost una dintre cele mai luminate minţi ale sfârşitului de secol XX.
      A fost unul dintre promotorii exobiologiei şi ai programului SETI (Search for ExtraTerrestrial Inteligence). A militat pentru răspândirea cunoştinţelor ştiintifice în rândul maselor.
      Cei de vârsta mea îşi amintesc, poate, cu câtă nerăbdare aşteptam, la începuturile anilor '80, difuzarea fiecărui episod al serialului său documentar "COSMOS", sau îşi vor aminti despre "Creierul lui Broca", un elogiu adus ştiinţei, singura lui lucrare publicată în româneşte înainte de 1989. Deasemenea, este autorul romanului care a stat la baza blockbusterului "Contact", al lui Robert Zemeckis, cu Jodie Foster în rolul principal, film apărut în 1997, la un an de la moartea savantului.

Am nimerit peste o înregistrare a ultimului său interviu, un fragment din acesta ridicând o problemă la care cred că ar trebui să medităm cu toţii:

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limba engleză mi-am permis să transcriu conţinutul acestui fragment, mai jos:

Puneţi mâna pe Gigel, ca să fiţi la fel ca el!

      Am să vă rog, pentru început, să revedeţi referinţa la George Soros făcută în acest articol, publicat pe blog în luna mai a anului trecut.

      Iată că lucrurile se repetă, de data aceasta pe terenul celei mari mari pieţe de acţiuni.

      Aflăm din SNL Financial cum că prietenul Georgică tocmai şi-a lichidat poziţiile deţinute la unele dintre cele mai mari bănci americane, cum ar fi JPMorgan-Chase, Sun Trust, Capitol One sau Morgan Stanley, în timp ce la celelalte, şi-a redus semnificativ expunerea. Acelşi lucru l-a făcut şi cu participaţiunile sale la AIG, pe care le-a redus cu două treimi. De fapt, portofoliul de acţiuni deţinut de Gigel s-a subţiat cu vreo 80% în ultimele 2-3 luni.

Nostalgia după Escudo prinde glas în Portugalia

     În ultima vreme parcă asistăm la un concurs pentru a vedea care dintre ţările partcipante are mai mult sânge în puţă pentru a părăsi prima Zona Euro. în acest context, o mişcare importantă vine din Portugalia, aflăm din Wall Street Journal.

     O carte a unui economist portughez a starnit furori odată cu lansarea sa, în urmă cu o lună: a ajuns intantaneu în vârful listei de best-seller din Portugalia, devansând câteva cărţi despre dietele la modă, sau popularul roman erotic "Fifty Shades of Grey".

     Cartea intitulată "De ce ar trebui să renunţăm la Euro", a lui Joao Ferreira do Amaral, a contribuit la iniţierea unei dezbateri publice în Portugalia în legătură cu cauza reală a situaţiei precare a economiei ţării: e doar mult hulita austeritate necesară pentru asigurarea Bailoutului european de vină, sau e vorba de moneda unică?

     Luări de poziţie în conferinţe publice, dezbateri televizate, articole de presă, laolaltă cu politicieni, încep să exploreze o chestiune care până acum era apanajul doar al cercurilor universitare, şi anume: are Portugalia vreo posibilitate realistă de redresare în cadrul Eurozonei?

Vincent în Deltă

     În urmă cu câţiva ani mă găseam în Delta Dunării, într-o vacanţă pe care am dedicat-o frumuseţilor naturii. A fost un prilej ideal pentru a surprinde în imagini multe din aceste minuni. Pe vremea aceea nu erau la îndemână camerele foto digitale, aşa încât fotografiile au fost făcute pe film foto.
     Nu mică mi-a fost mirarea atunci când, develoăpând aceste fotografii, una din ele mi-a atras atenţia. Semăna extraordinar de bine cu imaginea din memoria mea a unui tablou pe care îl văzusem la Muzeul Van Gogh din Amsterdam. Era vorba despre un tablou din perioada pariziană a artistului, intitulat "Ciocârlie în lanul de grâu".
     Lăsând laoparte faptul că în loc de grâu eu aveam în poză stufăriş, iar în loc de ciocârlie apare o lişiţă, cred că asemănarea celor două imagini este, totuşi, una frapantă:

Vincent Van Gogh - Ciocârlie în lanul de grâu (1887), ulei pe pânză

Eu - Lişiţă în stufăriş (2004), poză pe hârtie :-)