Muşamalizarea de către CIA a circumstanţelor asasinării lui JFK

 "History is a greek word which means, literally, just investigation." (Arnold Toynbee)

Internetul oferă zi de zi surprize celor care știu să le caute și, uneori, celor care stau pur şi simplu cu gura căscată (cum e şi cazul meu)

Ultima surpriză care mi-a picat din întâmplare în monitor constă într-un raport al unui istoriograf al CIA, pe nume David Robarge, publicat în 2013 într-o revistă secretă, de uz intern, a agenției de informații. Beneficiind, inițial, de statutul ”SECRET/NOFORN”, însemnând că materialul nu poate părăsi agenția și nici împărtășit cu guverne străine, acesta a fost declasificat în surdină și a apărut în arhivele Universității George Washington, (D.C.).

În ce costă surpriza? În faptul că raportul dezvăluie unele circumstanțe pe care directorul CIA din acea vreme, John MaCone, le-ar fi ascuns cu prilejul anchetei desfășurate de Comisia Warren în cea ce privește asasinarea Președintelui J.F. Kennedy, la Dallas, în 22 noiembrie 1963, informațiile în cauză fiind de natură a arunca o nouă lumină asupra acelor evenimente.

O scurtă rememorare a evenimentelor din acea perioadă e necesară pentru înțelegerea contextului la care se referă documentul nostru.

RUSSIANS

Un cântec al lui Sting de prin aniii '80, pe o temă de Prokofiev,  începea aşa: "In Europe and America there's a growing feeling of hysteria...". Cântecul se numea sugestiv "Russians". El, cântecul, avea ca temă riscul unei conflagraţii nucleare între Vest şi Rusia. Iată că azi el revine în actualitate, cel puţin prin prisma primelor sale versuri, deşi într-un context diferit.


Am asistat ieri la nişte evenimente care pot determina nişte dezvoltări ulterioare foarte interesante. O zicere înţeleaptă ne avertizează însă: să ne ferească Dumnezeu să trăim vremuri interesante.
Iată despre ce e vorba:

Spre un al treilea război mondial

În martie scriam un articol pe blog în care legam conflictul din Crimea (atunci) de soarta petrodolarului şi se pare că evenimentele ulterioare mi-au dat dreptate. 

Am văzut de curând mai multe analize foarte pertinente asupra premizelor geopolitice ale unui posibil conflict mondial ce se pare că ne paşte. Şi cum multe din premizele respective au fost abordate de mine de-a lungul timpului în textele publicate aici, găsesc că ar fi util să fac un rezumat al acestora, care ar fi beneficiarul unui interes potenţial din partea celor preocupaţi de subiect, în categoria cărora cred că avem datoria să ne înscriem fiecare dintre noi, dată fiind gravitatea acestuia.

Cine conduce lumea?

   Titlul acestui articol v-ar putea induce în eroare, făcându-vă să credeţi că este un nou "bla-bla" la o temă îndrăgită de amatorii teoriei conspiraţiei, cum sunt cele care inundă mediul on-line şi social media.
    Am să vă dezamăgesc şi am să să vă spun din start că cele ce urmează reprezintă o trecere în revistă a opiniilor şi cercetărilor unor persoane a căror statură profesională este, dincolo de orice dubiu, demnă de toată admiraţia.

Cum dă vestul cu bâta în baltă, în relaţia cu Rusia

    Încep cu puţină istorie.

    Pe scurt, tărâmul care ţine prima pagină a ştirilor din ultimele săptămâni, Crimeea, a fost leagăn al civilizaţiei ruse încă din secolul al X-lea, când principele Rusiei Kievene, Vladimir I, a fost creştinat aici. După o epocă medievală tumultoasă în care peninsula îşi schimbă frecvent stăpânii, aici se va stabili în 1441, de către un descendent al lui Gingis Han, Hanatul Crimeei, care se va afla sub influenţă politică otomană în cea mai mare parte a existenţei sale. În 1783 Imperiul Ţarist anexează Crimeea. Dacă vom cosidera, pe bună dreptate, URSS ca o continuatoare a acestui imperiu putem spune că peninsula a rămas sub aceeaşi stăpânire până la dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991. În 1954, după moartea lui Stalin, Nikita Hruşciov, ucrainean după naţionalitate, face Crimea cadou Ucrainei, o simplă măsură administrativă la vreme aceea. Aici fac o paranteză pentru a aminti că însăşi Ucraina, în cadrul URSS era, într-o măsură deloc neglijabilă, un amalgam de teritorii luate cu japca de ruşi de la statele învecinate: Polonia, România, Ungaria. După destrămarea URSS Crimea revine noului stat independent Ucraina, însă ruşii împun acesteia un acord în urma căruia urma să-şi păstreze bazele militare, în special cele navale pe acest teritoriu. De ce sunt ele atât de importante pentru Rusia? Dintr-un motiv foarte simplu: deşi se pare că nu se mai termină, Rusia are ieşire la o singură mare caldă şi aceasta e Marea Neagră. Bazele navale ruseşti de pe celelalte mări sunt inoperante câteva luni pe an din cauza îngheţului. De aici importanţa strategică a Crimeei pentru ruşi.

Carl Sagan despre guvernare, scepticism şi pseudoştiinţă

      Pentru cei care sunt mai tineri, Carl Sagan a fost una dintre cele mai luminate minţi ale sfârşitului de secol XX.
      A fost unul dintre promotorii exobiologiei şi ai programului SETI (Search for ExtraTerrestrial Inteligence). A militat pentru răspândirea cunoştinţelor ştiintifice în rândul maselor.
      Cei de vârsta mea îşi amintesc, poate, cu câtă nerăbdare aşteptam, la începuturile anilor '80, difuzarea fiecărui episod al serialului său documentar "COSMOS", sau îşi vor aminti despre "Creierul lui Broca", un elogiu adus ştiinţei, singura lui lucrare publicată în româneşte înainte de 1989. Deasemenea, este autorul romanului care a stat la baza blockbusterului "Contact", al lui Robert Zemeckis, cu Jodie Foster în rolul principal, film apărut în 1997, la un an de la moartea savantului.

Am nimerit peste o înregistrare a ultimului său interviu, un fragment din acesta ridicând o problemă la care cred că ar trebui să medităm cu toţii:

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limba engleză mi-am permis să transcriu conţinutul acestui fragment, mai jos:

Puneţi mâna pe Gigel, ca să fiţi la fel ca el!

      Am să vă rog, pentru început, să revedeţi referinţa la George Soros făcută în acest articol, publicat pe blog în luna mai a anului trecut.

      Iată că lucrurile se repetă, de data aceasta pe terenul celei mari mari pieţe de acţiuni.

      Aflăm din SNL Financial cum că prietenul Georgică tocmai şi-a lichidat poziţiile deţinute la unele dintre cele mai mari bănci americane, cum ar fi JPMorgan-Chase, Sun Trust, Capitol One sau Morgan Stanley, în timp ce la celelalte, şi-a redus semnificativ expunerea. Acelşi lucru l-a făcut şi cu participaţiunile sale la AIG, pe care le-a redus cu două treimi. De fapt, portofoliul de acţiuni deţinut de Gigel s-a subţiat cu vreo 80% în ultimele 2-3 luni.

Nostalgia după Escudo prinde glas în Portugalia

     În ultima vreme parcă asistăm la un concurs pentru a vedea care dintre ţările partcipante are mai mult sânge în puţă pentru a părăsi prima Zona Euro. în acest context, o mişcare importantă vine din Portugalia, aflăm din Wall Street Journal.

     O carte a unui economist portughez a starnit furori odată cu lansarea sa, în urmă cu o lună: a ajuns intantaneu în vârful listei de best-seller din Portugalia, devansând câteva cărţi despre dietele la modă, sau popularul roman erotic "Fifty Shades of Grey".

     Cartea intitulată "De ce ar trebui să renunţăm la Euro", a lui Joao Ferreira do Amaral, a contribuit la iniţierea unei dezbateri publice în Portugalia în legătură cu cauza reală a situaţiei precare a economiei ţării: e doar mult hulita austeritate necesară pentru asigurarea Bailoutului european de vină, sau e vorba de moneda unică?

     Luări de poziţie în conferinţe publice, dezbateri televizate, articole de presă, laolaltă cu politicieni, încep să exploreze o chestiune care până acum era apanajul doar al cercurilor universitare, şi anume: are Portugalia vreo posibilitate realistă de redresare în cadrul Eurozonei?

Vincent în Deltă

     În urmă cu câţiva ani mă găseam în Delta Dunării, într-o vacanţă pe care am dedicat-o frumuseţilor naturii. A fost un prilej ideal pentru a surprinde în imagini multe din aceste minuni. Pe vremea aceea nu erau la îndemână camerele foto digitale, aşa încât fotografiile au fost făcute pe film foto.
     Nu mică mi-a fost mirarea atunci când, develoăpând aceste fotografii, una din ele mi-a atras atenţia. Semăna extraordinar de bine cu imaginea din memoria mea a unui tablou pe care îl văzusem la Muzeul Van Gogh din Amsterdam. Era vorba despre un tablou din perioada pariziană a artistului, intitulat "Ciocârlie în lanul de grâu".
     Lăsând laoparte faptul că în loc de grâu eu aveam în poză stufăriş, iar în loc de ciocârlie apare o lişiţă, cred că asemănarea celor două imagini este, totuşi, una frapantă:

Vincent Van Gogh - Ciocârlie în lanul de grâu (1887), ulei pe pânză

Eu - Lişiţă în stufăriş (2004), poză pe hârtie :-)

Când cresc mare, am să mă fac analist strategic

Foto: AFP

Trecând în revistă saiturile de ştiri dau, ieri, peste un titlu mare: "Cinci momente strategice în viziunea lui George Friedman".
Ce aflăm noi de acolo?
Păi, din preambul ni se povesteşte cum că "Specialistul în geopolitică și fondatorul agenției de analize militare Stratfor, George Friedman, a ținut, vineri, un discurs la Banca Națională a României, evenimentul desfășurându-se sub patronajul guvernatorului Mugur Isărescu. Analistul de politică externă Bogdan Chirieac a identificat cinci momente de o importanță vitală în viziunea lui Friedman, invocate de acesta în discursul său."
"Interesant!" îmi spun în sinea mea şi citesc mai departe, ca să văd ce a identificat oare el, B.C., în discursul distinsului personaj. Şi aflu.

Criza financiară cipriotă: Confiscarea depozitelor bancare

Atunci când vorbim de macroeconomie, în termeni valorici, avem de-a face cu sume de ordinul miliardelor. Pentru cei mai mulţi dintre noi, aceste valori se găsesc dincolo de ceea ne putem reprezenta prin puterea minţii. Acesta e motivul pentru care Demonocracy face apel la infografice pentru ca fiecare să înţeleagă mai bine dimensiunea problemelor cu care se confruntă economia mondială.

De cele mai multe ori, acestea vorbesc de la sine. În cazul arătat în titlu consider că sunt necesare unele comentarii pentru cei mai puţin obişnuiţi cu terminologia caracteristică.

Cutia Pandorei

     Se întâmplă să vorbim despre legenda Pandorei şi a cutiei sale deschise de Epimeteu în contextul furnizat de întâmplările petrecute în ultimul timp într-un ţinut de legendă şi anume Insula Afroditei.
Legenda spune că în Cutia Pandorei Zeus a cerut Olimpienilor să pună toate relele din lume. Cu toţii l-au ascultat, în afară de Atena care puse în cutie Speranţa.
     Atunci când curiozitatea l-a împins pe Epimeteu să deschidă Cutia Pandorei pentru a vedea ce conţine, toate relele s-au răspândit în lume. Speriat, acesta a trântit capacul înapoi, fără a băga de seamă că înîuntru mai rămăsese Speranţa.

     În povestea noastră, Pandora este Sistemul Bancar bazat pe rezervă fracţionară, iar rolul lui Epimeteu este jucat de troica UE + FMI + BCE.

Drang nach Europa - 2 (până-n Cipru!)

    În postarea anterioară argumentam de ce Germania este principala beneficiară a actualei construcţii politice europene.
În cele ce urmează, am să merg mai departe, arătând că aceeaşi ţară este şi principala beneficiară a construcţiei monetare la nivel european.

    Arătam, aşadar, cum hegemonia germană s-a putut realiza mai întâi sub aspect economic, prin înlăturarea barierelor comerciale în interiorul UE. Un alt vehicul de primă importanţă pentru hegemonia germană l-a constituit adoptarea monedei unice. printr-un mecanism foarte simplu, pe care am să vi-l prezint în continuare.

Drang nach Europa

    Vă amintiţi cum justifica Băsescu incapacitatea sa de negocia un buget al Uniunii Europene avantajos României pentru următorul exerciţiu bugetar unional? Cică nu poţi să ceri mai mult Germaniei şi celorlalte ţări net contributoare la bugetul unional, căci nu e frumos.
    Lăsăm laoparte discuţia dilematică asupra subiectului Băsescu, adică dacă avem de-a face, în cazul său, cu o crasă incompetenţă sau cu o vânzare în interes propriu a intereselor naţionale pe care se presupune că ar trebui să le reprezinte. Trecem şi peste faptul că, datorită "competenţei" guvernelor pe care le-a girat, România este, de facto, un contributor net la bugetul Uniunii Europene.
    Ceea ce vreau să scot în evidenţă este lipsa de substanţă a motivului invocat de entitatea cotrocenistă din punctul de vedere strict al enunţului, în context istoric şi actual.

Invictus

William Ernest Henley

William Ernest Henley  (1849 - 1903)

a fost un reputat jurnalist, critic literar şi poet englez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
      A suferit, încă din copilărie, de tuberculoză osoasă, o boală în urma căreia i-a fost amputat un picior.
      Se spune că a scris "Invictus" în urma acestei întâmplări, pentru a-şi exprima hotărârea de a-şi lua soarta în piept şi a lupta cu fruntea sus cu boala necruţătoare şi urmările ei.
      Şi iată cum, dintr-o întâmplare tragică s-a născut unul dintre cele mai inspiraţionale poeme ale umanităţii.

Limba noastră-i o comoară

      În urmă cu ceva ani, o întâmplare banală mi-a scos în cale o persoană deosebită, ale cărei preocupări în context literar-artistic mi-au stârnit nu numai admiraţia, ci şi un respect profund.
      Anii s-au scurs, iar amintirea ei a trecut, inevitabil, în inconştient.
      O altă întâmplare, la fel de banală, a făcut să regăsesc semnătura acelei persoane în pagina culturală a unei gazete respectabile. Pe măsură ce-i citeam cronica, un zâmbet larg mi se întipărea pe chip, în timp ce amintirile începeau să revină, nealterate de trecerea timpului. Ceea ce contribuia din greu la această stare de fapt era stilul său inconfundabil. Iar ca să vă daţi seama despre ce vorbesc, am să vă redau nişte fragmente de critică literar-artistică.
 (no copyright infringement intended):

Dobitoace eurosceptice şi români manipulaţi

De la început vreau să spun că nu sunt vreun specialist în siguranţă alimentară sau sanitar-veterinară.

Ceea ce vreau să vă aduc în atenţie nu reprezintă decât o temă de reflecţie pentru fiecare dintre noi, în calitatea noastră de consumatori, bazată pe nişte observaţii personale de bun simţ. Iar ceea ce m-a determinat să pun „pe hârtie” aceste observaţii a fost reacţia mamei mele, o bătrânică sprintenă de 83 de ani care m-a anunţat, dezamăgită, că n-ar trebui să mai bem lapte, căci a auzit ea la TV că e infestat cu „nuştiuce”.

Decizia de politică monetară a ECB

Atenţie!

      După cum nu mă îndoiesc că ştiţi, mâine, 7 martie, va avea loc anunţarea deciziei de politică monetară a Băncii Centrale Europene (ECB), urmată de tradiţionala conferinţă de presă a conducerii instituţiei.
      În condiţiile în care un război mai rece sau mai înfierbântat al valutelor se găseşte deja în fazele sale preliminare, cu Bank of Japan (BOJ) furând startul şi cu Federal Reserve (FED) înarmându-se la vedere, ochii tuturor se îndreaptă spre ECB care parea mai neîncrezătoare până acum, sau poate doar preocupată mai mult de pericolele interne care o destabilizează.
Opinia majoritară se îndreaptă spre o reducere a dobânzii de referinţă, în situaţia dată. (nu vă bazaţi pe asta)

Un sfat pentru toţi cei care tranzacţionează în virtutea ştirilor de acest gen:
       Faceţi-vă, ca de obicei, analizele proprii. Atunci când sunteţi convinşi că aţi ajuns la concluzia finală asupra abordării acestei situaţii şi aţi stabilit modul în care veţi întra în piaţă., trageţi adânc aer în piept şi ACŢIONAŢI EXACT INVERS!  
      Şi faceţi lucrul ăsta ca un antrenament pentru NFP.

      O altă abordare ar fi aceea de a aştepta semnalele mele care nu vor întârzia să apară, în timp real, pe canalele cunoscute.
      Până atunci, mai citiţi o dată analizele furnizate în ultimele trei săptămâni, pentru a vă familiariza cu efectul pe care decizia îl va avea asupra celorlalte pieţe.

Pe mâine!
Şi pe poimâine!

Searching for Sugar Man (2012)

     În această după-amiază a Oscarurilor n-am să amintesc nici de Daniel Day-Lewis, nici de Argo, nici de Lincoln, nici de Spielberg şi, în niciun caz, despre vreun covor roşu.

     Totuşi, va fi vorba şi de Oscar, şi de statutul de artist, şi de cel de vedetă, şi chiar de un covor (alb, de data asta).
     Şi ca să terminăm cu Oscarul, voi arăta doar că filmul despre care am să vorbesc beneficiază de o nominalizare la "Cel mai bun documentar".

     "Searching for Sugar Man" e un film aflat undeva la graniţa dintre musical, documentar sociologic şi poveste cu zâne.
     El vorbeşte despre încercarea unor fani sud-africani de a da de urma idolului lor din tinereţe, un anume cântăreţ de folk pe nume Rodriguez. Până aici, nimic deosebit. Ineditul poveştii, partea sa incredibilă, ni se dezvăluie atunci când începem să aflăm că artistul în cauză, deşi a inspirat o întreagă generaţie care a răsturnat un regim opresiv, dezavuat la scară planetară, era un cvasi-necunoscut în ţara lui de baştină. Mai mult decât atât, nici măcar el, Rodriguez, n-avea habar ce succes imens au avut cele două discuri ale sale în Africa de Sud. Probabil că vorbele lui Christos, "Nimeni nu e profet în ţara lui" nu-i spuneau mare lucru.

Despre bani, bănci şi alte jucării (V)

      În cele ce urmează, am să încerc a prezenta o concluzie a articolelor pe tema banilor şi a băncilor pe care le-aţi putut urmări în ultimele zile pe acest blog, pe baza unui articol publicat de autorul canadian Paul Gignon.

De unde vin banii?

     Simplul răspuns la mica noastră întrebare este DATORIE. Fie sub formă de bani de hârtie, fie sub formă de numere pe un ecran de calculator, toţi banii (exceptând monedele) reprezintă "atestări ale creditului".

     Ce e numerarul şi de unde vine el? El poate consta în bucăţile de hârtie cu care ne-am obişnuit sau poate reprezenta credit la Banca Naţională pe care băncile îl folosesc pentru a-şi regla conturile între ele. Numerarul în formă de credit e întotdeauna convertibil în bani de hârtie, la cerere.

     Aşadar, de unde vin ei, banii? Sunt tipăriţi, pur şi simplu, de căre guvern, aşa cum vedem la televizor?

     NU. Banii sunt creaţi din nimic, de către Banca Centrală a ţării (care e, de multe ori, o instituţie privată). Banca Centrală îi tipăreşte pur şi simplu, pentru costul efectiv al tipăririi, în numele guvernului sau al unei entităţi private. Banca Centrală foloseşte apoi aceşti bani pe care îi crează din nimic pentru a cumpăra datorie publică purtătoare de dobândă sub forma obligaţiunilor guvernamentale.