sâmbătă, 22 martie 2014

Cum dă vestul cu bâta în baltă, în relaţia cu Rusia

    Încep cu puţină istorie.

    Pe scurt, tărâmul care ţine prima pagină a ştirilor din ultimele săptămâni, Crimeea, a fost leagăn al civilizaţiei ruse încă din secolul al X-lea, când principele Rusiei Kievene, Vladimir I, a fost creştinat aici. După o epocă medievală tumultoasă în care peninsula îşi schimbă frecvent stăpânii, aici se va stabili în 1441, de către un descendent al lui Gingis Han, Hanatul Crimeei, care se va afla sub influenţă politică otomană în cea mai mare parte a existenţei sale. În 1783 Imperiul Ţarist anexează Crimeea. Dacă vom cosidera, pe bună dreptate, URSS ca o continuatoare a acestui imperiu putem spune că peninsula a rămas sub aceeaşi stăpânire până la dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991. În 1954, după moartea lui Stalin, Nikita Hruşciov, ucrainean după naţionalitate, face Crimea cadou Ucrainei, o simplă măsură administrativă la vreme aceea. Aici fac o paranteză pentru a aminti că însăşi Ucraina, în cadrul URSS era, într-o măsură deloc neglijabilă, un amalgam de teritorii luate cu japca de ruşi de la statele învecinate: Polonia, România, Ungaria. După destrămarea URSS Crimea revine noului stat independent Ucraina, însă ruşii împun acesteia un acord în urma căruia urma să-şi păstreze bazele militare, în special cele navale pe acest teritoriu. De ce sunt ele atât de importante pentru Rusia? Dintr-un motiv foarte simplu: deşi se pare că nu se mai termină, Rusia are ieşire la o singură mare caldă şi aceasta e Marea Neagră. Bazele navale ruseşti de pe celelalte mări sunt inoperante câteva luni pe an din cauza îngheţului. De aici importanţa strategică a Crimeei pentru ruşi.