Atunci când cineva face cunoştinţă cu disciplina numită "economia politică", unul dintre primele lucruri pe care le află este acela că facem parte din privilegiata castă a celor care îmbrăţişează sistemul politic al democraţiei de tip occidental bazat pe piaţa liberă. Piaţa liberă reprezintă un cadru concurenţial liber în care cererea şi oferta de bunuri ori servicii se întâlnesc în scopul tranzacţionării acestora.
N-aş dori să par prea didactic, însă e necesară pentru demersul de faţă o abordare mai carteziană.
Probabil ca suntem cu toţii, într-o măsură mai mare sau mai mică, la curent cu ceea ce numim fenomenul globalizării. Din punct de vedere economic, globalizarea se face simţită mai ales la nivelul pieţelor. Vom vorbi aşadar despre pieţe globale în întregul spectru al acestora, dar, mai ales, despre pieţele financiare.
În ultimele decade pieţele globale au fost inundate de aşa-numitele "instrumente financiare derivate". Mă simt obligat, din consideraţie pentru cei neiniţiaţi care se obosesc a urmari acest blog, să fac o mică paranteză, ca o scurtă introducere în noţiunea de care făceam vorbire.
Aşadar, Instrumentele Financiare Derivate (IFD) reprezintă o categorie de produse financiare derivate din active clasice (active suport): acţiuni, preţuri ale materiilor prime, cursul valutar etc. Scopul lor iniţial a fost de a permite protejarea faţă de fluctuaţiile preţurilor (hedging), dar în timp au devenit instrumente de speculaţie.
Principalele categorii de derivate financiare sunt contractele futures, opţiunile (options) şi contractele swap. Tranzacţiile cu derivate se mai numesc tranzacţii la termen, deoarece ele creeaza o obligaţie (sau o opţiune în cazul opţiunilor) de cumpărare sau vânzare în viitor (la termen), la un anumit pret, a activului suport.
Tranzacţiile cu produse derivate pot fi făcute în marjă, adică plătind la început doar o mică parte (10 sau 20%) din valoarea activului, motiv pentru care randamentul lor poate fi mai mare decat la activele suport, dar şi riscurile fiind la fel de ridicate.
Această ultimă caracteristică nu se poate să nu stârnească în mintea celor iniţiaţi o analogie cu ceea ce presupune sistemul bancar bazat pe rezervă fracţionară. (promit să revin asupra acestui subiect, într-una din postările viitoare).
IFD au devenit principalul mijloc de speculaţie financiară şi principalul obiect al muncii pentru relativ noile entităţi născute de goana către profituri, referindu-mă aici la Bancile de Investiţii. Aceste "bănci de investiţii" au ajuns să fie hegemoni ai pieţelor globale, scopul lor nefiind altul decât acela de a realiza profituri uriaşe din speculaţii financiare. Cineva ar putea spune că nu există nimic mai normal decât urmărirea profitului. Nimic mai adevărat, în jungla capitalismului sălbatic.
Problema apare însă atunci când speculaţiile financiare ajung să distorsioneze pieţele, făcând ca preţul activelor să nu mai fie dictat de cerere şi ofertă, ci să fie rezultatul unui interes de moment al unor speculatori care parazitează întreg ansamblul pieţelor globale.
Mai putem oare vorbi, în aceste condiţii, de o piaţă liberă? Mă tem că nu. Iar dacă de la această concluzie ne vom întoarce la definiţia de la începutul acestui articol, prima consecinţă care derivă de aici e că economia noastră şi implicit democraţia de tip occidental aşa cum am învăţat-o la şcoală, încetează să mai subziste, însuşi fundamentul lor fiind alterat.
Am vrut să aduc prin aceste rânduri în atenţia celor care mă urmăresc o temă de reflecţie majoră, după părerea mea. Şi sper că am reuşit să fiu suficient de concis spre a mă putea face uşor înţeles, deşi importanţa subiectului impune o tratare mai amănunţită.
Voi reveni, cu siguranţă, asupra subiectului, cu noi abordări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu