sâmbătă, 2 februarie 2013

Pieţele de acţiuni, la zi

     Se întâmplă un lucru curios, la prima vedere: pieţele de acţiuni, şi nu numai ele, zburdă ca mieii pe câmpii, de parcă ari fi dat deja primăvara în economia mondială, după o iarnă atât de lungă. Dacă ne uităm însă la indicatorii macroeconomici,aşa cum vom face mai încolo, nici vorbă de aşa ceva. Economia e încă incredibil de fragilă.
     De unde, atunci, frenezia asta? Din uşurarea de la începutul anului, legată de plafonul fiscal american? E deja "old news". E, totuşi, vorba de optimism. De unde vine el?
     De nicăieri. Sau, mai bine zis, vine pur şi simplu din setea de optimism. Optimismul a lipsit de pe pieţele de acţiuni de şase ani, dintre care doi de cădere, şi ceilalţi patru de piaţă bullish caracterizată însă de incertitudine.
     Trebuie să mă întorc cu doi ani în urmă când publicam un articol a cărui concluzie era faptul că pieţele globale sunt lipsite de conţinut obiectiv, totul fiind bazat doar pe percepţie. Ei bine, percepţia generală acum e aceea că ar cam fi timpul ca investitorii să devină optimişti. Iar ei, investitorii, sunt mânaţi de spirit gregar, aşa că se lansează cu mic, cu mare, în horă.
     Să vedem, aşadar, de ce exuberanţa de care vorbeam nu are baze obiective, economice. Şi voi vorbi în special de cazul Statelor Unite care încă dau tonul pe pieţe.

(DJIA - click to enlarge)




     Pentru prima dată după 2007, Indicatorul Dow-Jones al NYSE depăşeşte bariera de 14000, apropiindu-se vertiginos de maximumul absolut. Situaţia e asemănătoare şi în ceea ce priveşte ceilalţi idici generali ai pieţelor americane de acţiuni, S&P 500 şi NASDAQ.
     Aceste lucruri se întâmplă în contextul în care rata şomajului din SUA s-a dovedit a fi sub aşteptări, ridicându-se la 7,9 %, faţă de 7,7 % preconizat şi în timp ce ultimele date arată o evoluţie a PIB (GDP) negativă pentru trimestrul al patrulea din 2012, la  -0,1%.
     Cu toate că scăderea GDP a fost pusă pe seama efectelor uraganului Sandy şi, mai ales, a scăderilor cheltuielilor militare, tocmai aceste lucruri sunt cele care ar trebui să sune un clopoţel de alarmă, Asta din cauză că problema plafonului bugetar nu a fost nicidecum rezolvată, ci împinsă, în cel mai pur stil dâmboviţean, mai încolo. Totuşi se aşteaptă o scădere drastică a cheltuielilor guvernamentale cu 1000 miliarde începând cu 1 martie, aşadar, previziunile nu sunt roz pentru un GDP care e deja în zona recesiunii.
     Căderea drastică a GDP de la un trimestru la celălalt nu poate fi privită decât ca un semnal de alarmă.
Singurul aspect fundamental care contribuie la creşterea iraţională a pieţelor de acţiuni este acela că, scăzând FED-ul randamentele bondurilor americane, banii nu mai au unde să fugă decât în piaţa de acţiuni.

Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul pieţelor europene, într-o Europă care, după ministrul german al finanţelor, Schaeuble, nu a ieşit încă din criză.
Următoarele figuri vor arăta graficul a doi indici reprezentativi pentru piaţa europeană de acţiuni, Şi anume CAC 40 şi DAX.

(CAC40- click to enlarge)
(DAX - click to enlarge)









     Primul lucru care sare în ochi la o comparaţie imediată a celor două grafice este acela că Franţa se recuperează mult mai greu după criza din 2008, în timp ce Germania se apropie şi ea de maximumul absolut al indicelui pieţei proprii, că şi America.
     Dacă mă întrebaţi pe mine, CAC e un indice mai apropiat de realitatea obiectivă a stării economiei decât DAX.
     Deşi nu atât de exacerbată ca în cazul SUA se observă şi în Europa o anume exuberanţă. în condiţiile în care, la nivelul Eurozonei, şomajul se găseşte la nivel mult mai mare, şi anume 11,7.

     Indicele Nikkei pare în sfârşit că se dezmorţeşte şi el, sub efectul scăderii accentuate a Yenului, despre care am vorbit ieri. Faptul că în sptămâna care a trecut s-a anunţat faptul că Toyota şi-a recâştigat statutul de cel mai mare producător auto din lume nu trebuie trecut cu vederea, în acest context.
(Nikkei - click to enlarge)

     În China situaţia este instabilă în raport cu o criză financiară care ar fi capabilă să arunce în haos pieţele în cazul în care devine malignă.

     Vă rog să vă amintiţi de una din axiomele pieţelor, enunţată de John Templeton, care spune că pieţele bullish se nasc în incertitudine, se maturizează în optimism şi sucombă în euforie.
     Dacă ceea ce am enunţat la începutul articolului referitor la optimism este adevărat, înseamnă că mai putem conta pe încă câteva luni de creştere. (asta dacă presupunem că obstacolul tehnic al maximelor precedente nu subzistă).
     Ce ne facem însă, dacă optimismul de care vorbeam e chiar euforie?
     Prudenţa îndeamnă, într-o astfel de situaţie, la ieşirea treptată din poziţiile lungi, pentru a pregăti joaca din scurt, începând cu a doua parte a anului.

Om trăi ş-om vedea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu